La 95 ani de la Marea Unire, mai dezbinați ca niciodată.

Dacă înainte de 1991, orice moment legat de istoria neamului se transforma într-un eveniment ce căpăta întreaga atenție, după declarea independenței față de URSS, lucrurile s-au schimbat. Și nu în bine, ci chiar într-un mod de-a dreptul dramatic. Brusc, spiritul național a dispărut, devenind o chestiun doar de bucătărie, demn doar de discuție la cafea a unor doamne sau politicieni „naționaliști”.

Frontiștii, transformați subiți în lideri de opinie, au devenit și primii antinaționali, încercînd din răsputeri să demoleze tot ce era sfînt pentru națiune, începînd de la clasicii literaturii și promotorii contemporani. Acest atac concentric, din țară și din afară, au dus la destabilizarea valorilor naționale, încercîndu-se a se acredita ideea că trebuie construită o nouă scară a valorilor, în care mediocrul, cu origine politică, poate urca nestînjenit.

 

În cei 22 ani în care s-a încercat construirea democrația, am ajuns să punem pe butuci nu numai speranțele , uitate mult prea repede , dar mai ales nebunia prin care se dorește făurirea unei alte istorii, cu noi protagoniști. Dar, orice ar fi însemnat în istorie anumite personalități istorice, acum au rămas doar amintirile din eforturile naționale.

Descendenții și, mai ales, noi conducători nu m-ai nimic sacru în ei. Ei doresc, cu orice preț, rapida bogăție pe care au avut-o sau la care au tînjit odată. Cum oare să mai poți vorbi de patriotism, cînd acum se face totul pentru a se termina avușia țării? De ce oare s-a privatizat  totul în anii 90 cu atîta grabă și cu orice preț? Și apoi de ce și-ar da cinva viața pentru țară, cînd mult mai simplu e să vinzi puterea și interesele.

La 95 de ani de la Marea Unire suntem mai dezbinați ca niciodată. Adio jertfă, adio dor de glie. Doar ciflele de la McDonalds sunt la modă, stropite în plin cu interese economice și antinaționale.

Se vinde acum Republica Moldova, bucată cu bucată, dușmanilor din est, reveniți în chip de investitori strategici. Puterea plînge după dictatură, în timp ce țara plînge de durere. Țăranii începutului de secol se reîntorc cu o nouă identitate de proprietari de pămînturi sterpe și falimentate din start. Și astfel, cu grijă multă, îl facem pe țăran din nou iobag sau sclav de lux.

Acum, la 95 ani de la Marea Unire, atunci cînd visul s-a transformat în voința unității naționale, realizîndu-se România Mare, iată, am reînviat un simbol, dar, din păcate, al intoleranței naționale. Puterea e mai orgolioasă ca oricînd.