Stimați cititori și abonați ai blogului Marin Bodrug!
De astăzi, articolele vor fi publicate deja pe o altă adresă: http://bodrug.eu/ (Blogul lui Marin Bodrug).
Arhive
Toate articolele pentru luna mai 2017
Stimați Ungheneni și Oaspeți a urbei noastră.
Vin să vă informez, cu un anunț mai puțin plăcut, dar plin de speranță: Festivalul Castanilor din mun. Ungheni se amînă, din motive întemeiate, pentru toamna anului 2017.
În acest context, pe pagina de facebook a evenimentului, Festivalul Castanilor, a fost postat un anunț:
În concluzie!
Toți cei care au planificat să fie prezenți în acest Weekend la Ungheni, în contextul Festivalului Castanilor, se pot implica activ, prin propuneri pe pagina evenimentului, și să participe neapărat la Festival în toamnă. Cel puțin acest lucru o să îl fac Eu
Cred în #ForțaUngheni și știu un lucru: Unghenenenii pot face lucruri mărețe!
„Per asper ad astra”
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Sovietică a tras în civilii din mai multe sate din Basarabia care refuzau să fie evacuaţi.
Acum 70 de ani, la luna mai, locuitorii mai multor sate din judeţul Orhei s-au opus ordinului militarilor sovietici privind evacuarea de pe linia frontului. Nesupunerea s-a încheiat cu un masacru.
În urma unei provocări, un batalion de soldaţi aduşi pentru a-i forţa pe localnici să se mute a tras în populaţia civilă, omorând pe loc opt persoane şi rănind grav alte patru, dintre care doi bărbaţi au decedat până la proces. 14 oameni dintre cei care au opus rezistenţă au fost condamnaţi la ani grei de gulag.
Prin stabilirea, în primăvara anului 1944, a liniei frontului sovieto-german pe teritoriul Basarabiei, autorităţile militare sovietice, în vederea pregătirii viitoarei operaţiuni Iaşi-Chişinău, au decis evacuarea tuturor locuitorilor satelor aflate în raza de 25 de kilometri de linia frontului. Potrivit planului, locuitorii comunei Ghiliceni, din judeţul Orhei, trebuiau să fie evacuaţi în satul Ciutuleşti, judeţul Soroca; cei din Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit (judeţul Orhei) – în comuna Sângerei şi, respectiv, Mândreştii Noi, ambele din judeţul Bălţi.
CU CARELE-N CÂMP
Decizia de evacuare a satelor a fost luată de Consiliul Suprem pentru Apărare al URSS (СТАВКА – rusă) la 5 mai 1944, fiind dublată de ordinele comandamentelor militare ale Frontului al II-lea şi al III-lea ucrainean (care au ocupat Basarabia) şi, pur formal, de o hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti, din 8 mai 1944. Evacuarea urma să se desfăşoare în două etape, cu începere de la 10 mai, urmând să se încheie pe 20 mai.
Vestea despre strămutare a fost comunicată locuitorilor comunelor Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit la 10 mai 1944. Atunci sătenii au fost minţiţi, fiind anunţaţi de preşedintele sovietului sătesc că pribegia va dura nu mai mult de 3-7 zile. La auzul acestei informaţii, locuitorii satelor au decis că nu e cazul să meargă tocmai în localităţile indicate, aflate la o distanţă de 25-30 de kilometri, pe care, dus-întors, o parcurgeau cu carul timp de patru zile. Au hotărât să se stabilească în câmp, nu departe de satele lor.
Astfel, locuitorii comunei Ghiliceni, ieşind din sat la 12 mai, s-au oprit la patru kilometri distanţă, pe lanul numit Tătarca (1 – aici şi în continuare vezi harta şi legenda). O parte din cei din Dumbrăviţa s-au stabilit lângă Iazul lui Zira (2) şi Iazul Răzeşi (3), situate la distanţa de doi kilometri de stat, şi pe lanul Mătăseni (4), cel de-al doilea grup – pe lanul numit Rezerv (5), iar al treilea – pe lanul numit Lungu (6). Oamenii din Bocancea-Schit s-au oprit la doi kilometri de localitate, pe imaşul numit La Hârtop (7), dar şi în împrejurimile acestuia, bunăoară, lângă via bisericii şi a preotului (8).
Pe acele câmpii s-au oprit şi locuitori ai câtorva sate din apropiere: Cucioaia, Condrăteşti, Flămânzeni, Coşcodeni şi Zgărdeşti. Lagărele improvizate se aflau în vecinătate, la cel mult 4-5 kilometri unul de altul. Astfel că veştile despre ce se întâmplă la vecini se răspundeau repede. Unii oameni au început să sape bordeie pentru adăpost.
„NU TREBUIE SĂ NE EVACUĂM“
Oamenii au devenit suspicioşi şi au început să se teamă de evacuare în satele indicate atunci când cineva a strecurat ideea că, imediat ce vor ajunge la noul loc de trai, vor fi duşi în Siberia cu tot cu cai, boi şi lucrurile pe care le aveau la ei. Acolo, chipurile, deja erau pregătite vagoane, iar averea rămasă în sat va fi confiscată (basarabenii ţineau bine minte deportările din 1941). Afirmaţii de felul: „Nu trebuie să ne evacuăm. Mai bine murim aici. Dacă ne evacuăm, ne duc în Siberia şi ne vor confisca averea“ se auzeau pe toate lanurile.
Teama de deportare a fost alimentată de relatările a doi locuitori din Dumbrăviţa, care, la primirea ordinului de evacuare, s-au deplasat direct în satul indicat – Sângerei. Întorşi peste câteva zile din satele de destinaţie, ei au povestit că pe drum militarii le-au luat boii şi alimentele, le-au încărcat într-o maşină şi nu le-au mai văzut. Şi soţiile lor au fost urcate în maşini şi duse în direcţii necunoscute, iar ei cu greu au reuşit să fugă. Locuitorul satului Ghiliceni, Constantin Mardari susţinea că cei care vor merge la Ciutuleşti vor fi duşi în Siberia. Auzind aceste grozăvenii, nimeni nu mai dorea să fie evacuat.
Pentru a se opune evacuării, locuitorii satelor menţionate au decis să se unească într-un singur grup numeros. Oamenii au purtat discuţii în acest sens, invitându-se reciproc să se stabilească pe acelaşi câmp. Discuţiile şi disputele dintre autorităţile locale, care insistau ca locuitorii să meargă în satele indicate, şi săteni au durat până pe 16 mai. La acea dată, deja trecuseră patru din cele şapte zile prevăzute pentru evacuare. Sătenii se întrebau de ce trebuie să meargă mai departe şi au conchis că au fost minţiţi de autorităţi.
Harta actuală: Evenimentele au avut loc în apropierea localităţii Bocancea-Schit
PRIMELE INCIDENTE
Pe câmpul Tătarca, locuitorii satului Ghiliceni s-au stabilit în două tabere. În văgăună au staţionat circa 50 de care, iar pe deal, pe pământul bisericii, altele circa 150.
La 16 mai, pe câmpul Tătarca, unde opriseră cele 50 de căruţe, apar primii ostaşi sovietici. Un pluton de militari, în frunte cu un ofiţer, a venit pentru a-i forţa să plece. Aici a avut loc prima altercaţie dintre militari şi săteni.
Pentru a-i determina să se retragă, soldaţii au tras câteva rafale din automate în aer. La insistenţele militarilor, o parte a locuitorilor comunei Ghiliceni s-au îndreptat spre Sângerei.
Ajunşi acolo unde staţionau celelalte 150 de căruţe, consăteanul lor Efim Olaru le-a strigat: „De ce plecaţi? Vreţi să vindeţi familiile şi satul ruşilor?“ Primul grup aşa şi nu a ajuns la Sângerei. Pe drum au întâlnit o parte din locuitorii satului Dumbrăviţa, stabiliţi pe câmpul Mătăseni, care i-au invitat să se oprească la ei. Ghilicenenii au acceptat.
PE CÂMPUL MĂTĂSENI
Îmbarcaţi în circa 400 de căruţe, locuitorii satului Dumbrăviţa s-au aşezat în câteva locuri: lângă Iazul lui Zare, Iazul Răzeşi, pe câmpurile numite Rezerv şi Lungu şi, cei mai mulţi, pe lanul Mătăseni.
Şi aici prima altercaţie a avut loc la 16 mai. Un sergent sovietic, pe nume Boris Şah, care cunoştea română, la indicaţia autorităţilor militare, a încercat să le explice locuitorilor de ce e necesar să plece de pe acest câmp. Sătenii l-au ameninţat cu furcile şi au încercat să se apropie de el. Când distanţa dintre săteni şi sergent era de mai puţin de zece metri, Şah a tras o rafală de mitralieră în aer.
Dumbrăviţenii totuşi au reuşit să se apropie, l-au dat jos de pe cal, i-au luat mitralierea şi l-au bătut. Camarazii acestuia, veniţi în ajutor, cu greu l-au scos din mâinile furioşilor. Câmpul La Hârtop, unde s-au stabilit locuitorii satului Bocancea-Schit, era învecinat cu câmpul Tătarca, unde s-au aşezat cei din Ghiliceni, dar nu era departe nici de lanurile pe care s-au stabilit cei din Dumbrăviţa.
La hârtop a venit şi preşedintele sovietului sătesc din Bocancea-Schit, să-i convingă pe oameni să plece, dar fără rezultat. Consăteanul lui Petre Prisăcari i-a replicat: „Tu ne-ai scos din sat, dar aici nu mai eşti şef“. La 19 mai, şi pe câmpul La hârtop a venit un pluton de ostaşi pe cai. Militarii au fost întâmpinaţi de locuitori cu huiduieli. Superiorul, locotenentul Novojilov, a solicitat întăriri.
A primit 200 de soldaţi infanterişti şi s-a întors pe câmp. Mulţimea s-a pornit spre ei. Soldaţii au tras câteva rafale de mitralieră deasupra capetelor. Oamenii s-au retras. După aceasta, un ofiţer din pluton s-a desprins de ceilalţi soldaţi şi s-a îndreptat spre acea parte a locuitorilor care erau pe câmpul Rezerv. Spiritele, care erau deja încinse, au explodat când militarul a trecut de fântâna Cucoanei (10).
Un grup de circa o sută de locuitori ai satului Dumbrăviţa, stabiliţi pe câmpul Rezerv, s-au pornit în întâmpinarea lui. Militarul nu a apucat să le vorbească mult, căci a fost dat jos de pe cal, i s-a smuls automatul şi a fost bătut de săteni. Locotenentul a decedat în urma loviturilor primite. Lucrurile au luat o întorsătură nedorită. După acest incident, o parte din locuitorii satului care se aflau pe câmpul La Hârtop s-a deplasat spre comuna Mândreştii Noi, satul indicat de autorităţi pentru evacuare. Cea mai mare parte însă s-a mutat cu traiul pe lanul Mătăseni.
VICTIMELE DE LA MASIVUL LUNGU
Vestea despre incidentul de pe câmpul Rezerv şi masivul Lungu s-a răspândit momentan. După incidentele din 16 şi 19 mai, locuitorii satului Dumbrăviţa care s-au stabilit pe masivul Lungu, au decis să părăsească lanul, însă soldaţii şi-au dat seama că ei nu vor să meargă în localitatea indicată – comuna Mândreştii Noi, dar în direcţia opusă, în Flămânzeni.
Militarii le-au barat calea. Câţiva locuitori i-au ameninţat cu sapele şi furcile. Soldaţii au deschis focul. Trei oameni – Hortolomei Grati, Simion Postoroncă şi fiul lui, Vasile, au fost împuşcaţi pe loc, iar Vasile Postoroncă a fost grav rănit.
Cei care se aflau pe masivul Lungu, dar şi cei de pe Iazul lui Zare s-au îndreptat spre câmpul Mătăseni. Lor li s-au alăturat locuitorii satului Ghiliceni, de pe câmpul Tătarca, care porniseră spre satele indicate. Numărul celor de la Mătăseni se ridica la circa 5.000, potrivit altor surse – la 7.000 de persoane şi circa 2.000 de care şi căruţe.
Preşedintele Comitetului Executiv raional şi procurorul raionului Chişcăreni au venit la Mătăseni pentru a-i determina să se strămute, dar fără rezultat.
MASACRUL DIN 22 MAI 1944
22 mai 1944 a picat într-o zi de luni. Termenul pentru evacuare expirase. Comandamentul diviziei responsabile de evacuare nu executase ordinul superiorilor. În acea zi locţiitorul comandantului de divizie, cu sediul la Cucioaia, locotenent colonel Iuzvinkevici, a trimis pe câmpurile unde se aflau locuitorii satelor Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit un batalion de ostaşi ai corpului al IV-lea, regimentul 204, din cadrul Frontului al Doilea Ucrainean. Batalionul era susţinut de o jumătate de escadron de călăreţi, de un pluton de cercetaşi pe cai şi de 30 de soldaţi ai trupelor de grăniceri ai NKVD al RSS Moldoveneşti.
Soldaţii au înconjurat lanul Mătăseni, fiind înarmaţi cu pistoale automat şi mitraliere. Mulţimea s-a agitat. Femeile au început să strige. Mai întâi, s-au auzit câteva strigăte răzleţe, transformate într-un val de aclamaţii „Ura!“. Moldovenii au început să înainteze. Călăreţii din fruntea batalionului s-au retras la 150-200 de metri. Reorganizându-se, călăreţii şi soldaţii din infanterie au pornit spre populaţia civilă. Oamenii din nou au scandat „Ura!“ şi au continuat să înainteze. Mişcarea lor a fost oprită de focurile militarilor. Mai multe persoane au căzut, apoi s-au culcat cu toţii la pământ, iar femeile au luat-o îndărăt. Soldaţii au tăbărât asupra lor, arestându-i pe cei mai activi.
Efim Olaru din Ghiliceni, aflându-se lângă carul lui, departe de linia întâi, a luat în mâini toporul când asupra lui s-au năpustit câţiva soldaţi. Unul l-a lovit cu arma în cap şi bărbatul a căzut. A reuşit, totuşi, să dea o lovitură de topor în piciorul unui soldat.
După calmarea spiritelor, s-a constatat că au fost împuşcaţi pe loc Teodor Baciu, Pantelei Rusu, Ion Gubencu, Filip Olaru şi Xenia Bologan, iar Dumitru Caimacan, Efim Olaru şi Nichita Andronic au fost răniţi. Au fost împuşcaţi câţiva cai şi câteva vite. Pentru a justifica aplicarea armelor, sovieticii au afirmat că mulţimea s-a repezit asupra lor, însă un martor, un om din partea locului folosit de sovietici drept translator, a spus că doar o femeie din primele rânduri (Xenia Bologan) s-a îndârjit cu sapa spre soldaţi, lovindu-l pe unul. La ordinul superiorului, ea a fost împuşcată prima.
După calmarea spiritelor, s-a constatat că au fost împuşcaţi pe loc Teodor Baciu, Pantelei Rusu, Ion Gubencu, Filip Olaru şi Xenia Bologan, iar Dumitru Caimacan, Efim Olaru şi Nichita Andronic au fost răniţi.
Mihai Taşcă, istoric
Circa 50 de oameni interogaţi de securişti
ll Confirmă spusele martorului şi Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne al RSS Moldoveneşti, generalul Markeev, care într-o depeşă, din 24 mai 1944, a raportat Secretarului Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova, tovarăşul Sologub, şi preşedintelui Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti, tovarăşul Tihon Constantinov, că în cadrul operaţiunii din 22 mai doar o femeie a lovit cu sapa un ostaş. Generalul mai preciza că niciun militar nu a avut de suferit, cu excepţia câtorva leziuni corporale.
După acel măcel, mulţimea a fost dispersată şi obligată să părăsească locul. Escortaţi de militari, locuitorii au fost duşi în alte sate, câţiva au fost reţinuţi şi interogaţi, după care au fost lăsaţi să se întoarcă acasă.
„ACTIVITATE ANTISOVIETICĂ“ ŞI „ACŢIUNI CONTRAREVOLUŢIONARE“
Cu toate acestea, la 10 iunie 1944, a fost pornit un dosar penal pentru „agitaţie şi propagandă antisovietică“ şi „participarea în organizaţii contrarevoluţionare în scopul pregătirii acţiunilor contrarevoluţionare“. Arestările au început ceva mai devreme, la 6 iunie.
În scurt timp au fost reţinute 28 de persoane din cele trei sate: Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit. Ancheta preliminară a fost una anevoioasă, atât datorită caracterului faptelor incriminate, cât şi a multiplelor acţiuni procedurale care trebuiau efectuate. Securităţii i-a fost dificil să-i identifice pe cei mai activi, eliberând până la proces 11 persoane arestate.
În total, anchetatorii au interogat circa 50 de persoane, au confruntat mărturiile presupuşilor lideri, iar dosarul penal a întrunit trei volume, în total 901 pagini.
14 PERSOANE PE BANCA ACUZAŢILOR
Rechizitoriul, difuz în argumentare, a fost aprobat la 26 noiembrie 1944. Procesul judiciar a avut loc la 18-19 aprilie 1945, la Bălţi.
Pe banca acuzaţilor au fost aduse 14 persoane: din satul Dumbrăviţa – 8, din Ghiliceni – 3 şi din Bocancea-schit – 3. Două persoane au decedat până la proces (în urma rănilor provocate): Efim Olaru (a.n. 1882) din Ghiliceni şi Dumitru Caimacan (a.n. 1899) din Dumbrăviţa.
Un complet de judecată al Tribunalului Militar al Trupelor Ministerului Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti, aplicând prevederile art. 56/16 Cod Penal al RSS Ucrainene „Dezordine în masă“, i-a condamnat pe Mihail Starostin (a.n. 1924), Constantin Moisei (a.n. 1910), Petru Vlas (a.n. 1906), Marcu Ciugureanu (a.n. 1906), Ion Lupaşcu (a.n. 1920), Ion Porcescu (a.n. 1903), Iacov Stamatin (a.n. 1905), Pavel Surdu (a.n. 1912) – toţi din satul Dumbrăviţa, pe Petru Prisăcaru (a.n. 1915), Tudor Mitrofan (1915) şi Anton Nas (1878) din Bocancea-Schit, pe Dumitru Andronic (a.n. 1887), Gheorghe Holban (a.n. 1922) şi Constantin Mardari (a.n. 1903) din satul Ghiliceni la câte 10 ani munci corecţionale, cu confiscarea averii personale şi decăderea din drepturile civile pentru un termen de 5 ani.
Dumbrăviţeanul Vasile Sofroni (a.n. 1879), deşi a fost arestat, nu a fost judecat întrucât se îmbolnăvise de tif exantematic şi se afla în spital. Ulterior a fost judecat, dar achitat. Toţi condamnaţii în acest prices au fost reabilitaţi de Procuratura Generală a Republicii Moldova, la 1 aprilie 1992.
sursa: Mihai Tasca / Adevărul
S-a întâmplat în Suedia. Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat, la un moment dat, o grupă întreagă.
Acea clasă a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, ci toată lumea EGALĂ! Profesorul le-a spus, “OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi, evident, nota maximă.”
După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți…și toți au primit un 8.Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură. Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o “pomană”, așa încât și ei au studiat mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit. Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4.
Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a studenților, toți au picat. Profesorul le-a spus că socialismul va eșua, în final, deoarece atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, în mod firesc, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va dori să aibă succes.
Nu putea exista o explicație mai simplă. Iată un scurt paragraf care sintetizează totul:
“Nu se poate legifera ca săracul să fie liber, iar bogatul în afara libertății. Ceea ce primește o persoană, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rândul ei, nu primește întreaga recompensă pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Când jumătate din populație vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea și când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească, pentru că alții sunt beneficiarii muncii lor, atunci, dragii mei, acesta este sfârșitul oricărei națiuni. Nu poți multiplica bogăția divizând-o!”
sursa: Cătălin Dumitriu
Astăzi, 2 mai 2017, Curtea Constituţională a pronunțat unanim hotărârea privind interpretarea articolului 11 din Constituție (Sesizarea 37b/2014), referitor la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova.
La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională la 26 mai 2014 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, art. 4 alin. (1) lit. b), art.25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art. 4 alin. (1) lit. b), art. 38 alin. (l) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale de deputații Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega și Corina Fusu privind interpretarea articolului 11 din Constituție, potrivit căruia:
„(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”
Autorul sesizării a solicitat Curții Constituționale ca, prin interpretarea articolului 11 din Constituție, să se explice:
„1. Sunt aplicabile prevederile art. 11 din Constituție, având în vedere faptul că, la momentul adoptării și intrării în vigoare a Constituției, pe teritoriul Republicii Moldova erau dislocate trupe militare ale altui stat, fiind astfel ab initio lovite de nulitate aceste prevederi?
2. Având în vedere rațiunile de existență a statului Republica Moldova, este admisă derogarea de la principiul neutralității permanente consfințite în art. 11 din Constituție în cazul în care perpetuarea neutralității ar putea duce la dezmembrarea sau chiar dispariția statului?
3. Dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor militare ale unor grupuri de state sau sub mandat internațional contravine prevederilor art. 11 din Constituție?”Examinând materialele dosarului, Curtea reţine că aceasta vizează în esenţă efectele neutralităţii declarate a Republicii Moldova în contextul ocupării unei părţi a teritoriului naţional de trupe militare străine.
Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconectate, precum suveranitatea, integritatea teritorială, securitatea națională şi neutralitatea militară.
Curtea reține că neutralitatea ține de politica externă și de securitate a statului. Neutralitatea Republicii Moldova este strâns legată de contextul său istoric, ocupația militară a zonei de est fiind un factor determinant în proclamarea sa în Constituție. Din punct de vedere istoric și constituțional, neutralitatea nu a fost niciodată un scop în sine, ci mai degrabă un instrument, printre multe altele, care să permită Republicii Moldova să-și atingă adevăratele obiective, printre care se numără retragerea trupelor străine de pe teritoriul său, consolidarea independenței și restabilirea integrității sale teritoriale.
Din redacția articolului 11 din Constituție, pot fi deduse două caracteristici distinctive ale instrumentului neutralității permanente a Republicii Moldova. În primul rând, neutralitatea permanentă înseamnă că Republica Moldova se angajează să rămână neutră în orice conflict din prezent și viitor, indiferent de identitatea beligeranților și de locul și momentul declanșării acestuia. În al doilea rând, neutralitatea Republicii Moldova înseamnă că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Aceasta însă nu împiedică Republica Moldova să se folosească de toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a se apăra în mod militar împotriva oricărui agresor și pentru a preveni orice act incompatibil cu neutralitatea sa, pe care beligeranții îl pot comite pe teritoriul său.
Republica Moldova a înscris în Constituţia sa statutul de neutralitate, fără a fi cerut însă confirmarea lui în cadrul ONU. De fapt, nici un stat nu a recunoscut neutralitatea Republicii Moldova și nu există garanţii internaţionale ale acestui statut (aşa cum există în cazul Austriei). Ocupația militară a unei părţi a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum şi lipsa recunoaşterii şi a garanţiilor internaţionale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate.
Articolul 11 din Constituţie prevede că “Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă”. Deşi în paragraful al doilea al articolului este specificat că “Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”, din timpul ocupaţiei sovietice a actualului teritoriu al Republicii Moldova (1944-1991) până în prezent în partea estică a ţării mai sunt dislocate trupe de ocupaţie ale Federației Ruse. Practic, ocupaţia sovietică/rusească nu a încetat în partea estică a ţării nici astăzi, cu toate că a fost proclamată independenţa Republicii Moldova. Federația Rusă a recunoscut-o, dar şi-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului moldovenesc (sub ocupaţie au mai rămas 11% din suprafaţa Republicii Moldova).
Astfel, faptul că Federaţia Rusă nu şi-a retras trupele sale de ocupaţie din estul ţării, ci, dimpotrivă, şi-a consolidat prezenţa militară în partea transnistreană a Republicii Moldova, constituie o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum și a dreptului internațional.
Neutralitatea și independența sunt interdependente: Independența este atât ceea ce neutralitatea încearcă să protejeze, cât și, deoarece statul trebuie să poată lua decizii în mod liber, o condiție sine qua non a neutralității. Pentru a fi credibil, un stat neutru permanent trebuie să dovedească un grad suficient de independență reală față de alte țări. Numai atunci va fi în măsură să reziste presiunilor la care ar putea fi expusă în momente de criză și să își îndeplinească obligațiile ca stat neutru.Curtea reține că, cu cât Republica Moldova rămâne sub ocupație militară, cu atât mai relativă este independența și autonomia pe care statutul său de neutralitate trebuie să le implice.
Curtea reține că Constituția nu poate fi un “pact sinucigaș”(„The Constitution is not a suicide pact”). Astfel, în cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituţionale, precum independenţa naţională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora.
Mai mult, în condițiile unor capacități independente limitate de apărare tot mai evidente, este imperativă o mai mare cooperare internațională, atât bilaterală, cât și multilaterală.Este evident că statutul de neutralitate nu constituie un obstacol în politica de apărare a Republicii Moldova. O interpretare prea restrictivă, limitând foarte mult posibilitățile de apărare, ar fi un handicap pentru țara noastră și pentru locuitorii săi. Scopul neutralității este de a spori securitatea țării, nu de a-i limita capacitatea de apărare.
Dacă Republica Moldova nu ar mai fi capabilă să se apere singură împotriva amenințărilor, țara ar trebui să-și adapteze actuala politică de securitate și apărare la noile circumstanțe.
Mai mult, statutul de neutralitate nu este opozabil statului agresor, deoarece statul nu se poate abține când este agresat. Neutralitatea creează drepturi şi obligaţi speciale, care, de regulă, nu există în timp de pace şi care iau sfârşit odată cu încheierea ostilităţilor sau în momentul în care războiul izbucneşte între statul neutru şi unul din beligeranţi. Statul neutru are dreptul la legitima apărare (individuală şi colectivă) împotriva unui atac armat îndreptat contra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului.
Curtea Constituțională reţine că dispozițiile Constituției implică faptul că asigurarea independenței și securității statului, inclusiv prin utilizarea forțelor armate, pot fi efectuate atât pe plan național, cât și internațional. În conformitate cu Constituția (dispozițiile articolului 8), în timp ce trebuie să ia in seama limitele și interdicțiile consacrate în Legea Fundamentală, tratatele internaționale ale Republicii Moldova și legile adoptate în scopul punerii în aplicare a acestor tratate pot prevedea diferite măsuri pentru asigurarea independenței și securității statului la nivel internațional, inter alia, măsuri de apărare internațională colectivă și/sau alte măsuri comune, măsuri de consolidare a păcii și securității internaționale, alte măsuri de cooperare internațională cu caracter militar, al cărui temei, scop și caracter sunt clare și motivate constituțional.
Unul din angajamentele Republicii Moldova în partea ce ține de asigurarea securității statului și a independenței sale a fost asumat prin aderarea la Organizația Națiunilor Unite. În acest context, ONU cere membrilor săi “să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau a altor încălcări ale păcii” (p.1 art. 1 din Carta ONU). De asemenea, nici un membru al ONU nu poate să se eschiveze de la îndeplinirea obligațiilor conform Cartei, cu excepția cazului când va fi eliberat de la îndeplinirea lor de către Consiliul de Securitate.
În conformitate cu prevederile articolelor 41 și 42 din Cartă, statele membre ale ONU, prin decizia Consiliului de Securitate, sunt obligate să participe la sancțiunile cu caracter nemilitar sau militar. Statul va autoriza desfășurarea pe teritoriul său a oricărui tip de acțiuni decise de Consiliul de Securitate în baza Capitolului VII al Cartei, inclusiv dreptul de trecere ce urmează a fi acordat de către stat în vederea realizării sancțiunilor împotriva agresorului (art. 43 din Carta ONU). Acestea nu pot fi considerate ca acte de război în sensul dreptului internațional, ci ca acțiuni polițienești față de statele care se fac vinovate de încălcarea dreptului internațional și, prin aceasta, nu intra in câmpul de aplicare al neutralității, fiind considerate, prin aceasta, compatibile cu un sistem de securitate colectivă.
Sarcina principală a unei politici de securitate este eliminarea cauzelor structurale ale conflictelor violente potențiale. Instrumentele concrete pentru evitarea conflictelor pot fi printre altele: diplomația preventivă, depistarea precoce și acțiunile în timp util, soluționarea pașnică a conflictelor, dar și amenințarea cu sancțiunile, dezarmarea și construirea încrederii militare. Gestionarea crizelor și prevenirea conflictelor se pot desfășura, de asemenea, în cadrul Uniunii Europene, al parteneriatelor NATO sau al OSCE.
Neutralitatea modernă nu exclude cooperarea cu membrii alianțelor sau cu alianțele militare în scopul consolidării capacității de apărare a Republicii Moldova, atâta timp cât aceștia pot să convină asupra problemelor cheie. În acest context de parteneriat, operațiunile de menținere a păcii sunt perfect compatibile cu neutralitatea.
Dispozițiile articolului 11 din Constituție, potrivit căruia nu pot fi nici baze militare străine pe teritoriul Republicii Moldova, inter alia, înseamnă că, pe teritoriul Republicii Moldova nu poate fi nici o bază militară, care este condusă și controlată de către state străine.
Participarea la un sistem colectiv de securitate care, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional nu este în contradicție cu statutul de neutralitate. Măsura în care un sistem sau altul de securitate sau alianță sunt contrare statutului de neutralitate trebuie evaluată în fiecare caz în parte, neexistând o interdicție general aplicabilă. Decizia se va baza în principal pe răspunsul la întrebarea dacă participarea la sistemul de apărare regional va proteja țara și populația mai eficient decât neparticiparea.
În concluzie, Articolul 11 din Constituție trebuie să fie văzută ca instrument de protecție, și nu ca obstacol pentru protecția independenței, democrației și altor valori constituționale ale Republicii Moldova.
Hotărârea CurţiiPornind de la argumentele enunțate, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul articolului 11 din Constituţie coroborat cu articolele 1 alin.(1), 3 și 8 din Constituţie:
1. Ocupația militară a unei părţi a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum şi lipsa recunoaşterii şi a garanţiilor internaţionale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate;
2. În cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituţionale, precum independenţa naţională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora;
3. Dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau a baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituţională;4. Participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitate, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operaţiuni de menţinere a păcii, operaţiuni umanitare, etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate.
Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
