Vă propun vizualizarea unor imagini, a căror autor nu îl cunosc, însă care descriu cel mai limpede dezvoltarea și valorile contemporane al unor categorii a omenirii
„Copilăria”
„Febra aurului în Africa”
„Goana după cîștig”
„Gîndirea modernă”
„Maturul copil”
„Provocările Mileniului”
„Guvernul și guvernanții”
„Războiul”
„Dependența”
„Dreptul la alegerea confesiunii”
„Cel mai profitabil bussines”
Iubesc Moldova
Harta reg. Ismail (ru)
Bugeacul, adică Sudul Basarabiei istorice (fostele judeţe Ismail, Cetatea Albă şi părţi ale judeţelor Cahul şi Tighina) are o suprafaţă de13 106 kilometri pătraţi între faţada basarabeană a Mării Negre şi fluviile Dunărea şi Nistru.
Populaţia din această regiune istorică a Basarabiei, ataşată arbitrar şi artificial regiunii Odesa, reprezintă, potrivit datelor ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, un total de 481 014 locuitori grupaţi în 176 de primării organizate, la rândul lor, în 9 raioane: Arciz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar.
Regiunea Ismail
Până în anul 1954 localitățile din Sudul Basarabiei au fost organizate în regiunea Ismail. La 15 februarie 1954, printr-un Decret al Sovietului Suprem al URSS, regiunea Ismail a fost desființată, iar teritoriul ei a fost anexat regiunii Odesa. Decretul de desființare a regiunii Ismail a avut următorul cuprins (originalul rusesc și traducerea noastră românească): ”ОБ УПРАЗДНЕНИИ ИЗМАИЛЬСКОЙ ОБЛАСТИ УКРАИНСКОЙ ССР
Se aprobă propunerea Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Ucrainene privind desființarea regiunii Ismail și transmiterea teritoriului acesteia în componența regiunii Odesa. ”
Decretul de desființare a regiunii Ismail (ru)
Principalele comunități etnice din Sudul Basarabiei sunt reprezentate de bulgari, români, ucraineni, ruși lipoveni și găgăuzi. Există și comunități mai mici de albanezi, greci, țigani și evrei. Niciuna dintre comunitățile etnice nu deține majoritatea în această regiune, ai cărei locuitori se remarcă prin cel mai ridicat nivel de toleranță etnică în Ucraina de astăzi. În cuprinsul fostei regiuni Ismail, populația românească deține o pondere de 18%. Vechea comunitate numeroasă a nemților basarabeni a fost aproape integral evacuată în Germania conform înțelegerilor sovieto-germane.
Sudul Basarabiei. Anul 1930
Ideea reînființării regiunii Ismail a fost formulată public de reprezentanți ai multor organizații neguvernamentale:
1. Asociația «Возрождение региона» («Renașterea regiunii») din Odesa (președinte cunoscutul politician Ruslan Bodelan, etnic ucrainean, fost primar al municipiului Odesa și guvernator al regiunii Odesa, originar din raionul Chilia), începând cu anul 2012;
2. Revista ”Країна” (”Țara”) din Kiev (materiale ale jurnalistului Ihor Lubyanov), începând cu anul 2013;
3. Asociația Naţional-Culturală ”Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa (președinte Anatol Popescu), începând cu anul 2014;
4. Asociaţia Naţional-Culturală ”Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar (președinte Nicolae Moșu), începând cu anul 2014;
5. Alianța Creștin-Democrată a Românilor din Ucraina, filiala regională Odesa (predinte Petru Șchiopu), începând cu anul 2014.
Există mai multe voci și în mijlocul comunității bulgare din zonă care și-au exprimat dorința ca regiunea Ismail să fie reînființată.
Propunerea unei noi organizări administrative a Ucrainei lansată de revista ”Країна” (”Țara”) din Kiev prevede existența unei regiuni distincte numite Basarabia, incluzând două raioane mari (Cetatea Albă și Ismail), și a unei regiuni numite Bucovina, incluzând actualele regiuni Cernăuți și Ivanofrankovsk (fosta Pocuție).
Organizare administrativa noua a Ucrainei, cu regiunile Basarabia si Bucovina incluzînd Pocuția
Basarabia de Sud
Harta etnica a regiunii Ismail pe raioane 2001
Harta etnica a regiunii Ismail 2001
Etnia Ucraineană în regiunea Ismail. Anul 2001
Românii în regiunea Ismail. Anul 2001
Bulgarii în regiunea Ismail. Anul 2001
Găgăuzii în regiunea Ismail. Anul 2001
Structura etnică a regiunii Ismail. Anul 1989
sursa: http://cubreacov.wordpress.com/2014/06/16/sudul-basarabiei-regiunea-ismail-suprafata-si-populatie/
Republica Moldova – în cifre.
De la Nord la Sud
Briceni – produce 20% din toată recolta de legume din țară
Ocnița – cele mai mănoase vaci, 6.500 litri lapte pe an
Dondușeni – cota populației cu vârsta de peste 60 ani se apropie de 40%
Edineț – cele mai multe bovine, inclusiv vaci
Râșcani – găinile de aici dau cele mai multe ouă, 290 pe an.
Drochia – grânarul țării și cel mai mare producător de sfeclă de zahăr
Soroca – cel mai mare producător de cașcaval din țară, circa 50% din total
Florești – cel mai mare producător de unt și brânză proaspătă
Șoldănești – raionul cu cea mai mică speranță de viață, durata medie a vieții e de 66,8 ani
Glodeni – locuitorii raionului cel mai bine asigurați cu cărți și reviste
Sângerei – elevii sunt cel mai prost asigurați cu acces la internet
Fălești – cele mai multe instituții culturale din țară, 64, dublu față de Chișinău
Rezina – raionul cu cele mai multe salarii din industrie
Telenești – femeile sunt mai plătite ca bărbații, salariile lor sunt cu 11% mai mari.
Ungheni – locuitorii se adresează cel mai des la medic
Călărași – cel mai mare producător de vinuri
Orhei – cel mai populat raion și cele mai multe locuri pentru turiști
Dubăsari – funcționarii primesc cele mai mari salarii
Nisporeni – cea mai mică pensie
Strășeni – niciun loc de cazare pentru turiști
Criuleni – lider pe țară după infracționalitate
Hâncești – cel mai mare producător de paste făinoase
Ialoveni – cel mai dens populat raion pe țară, cu 127 locuitori la km2
Anenii noi – cea mai mare rată a divorțurilor
Căușeni – cea mai mică rată a invalidității
Cimișlia – cel mai mic număr de cititori în biblioteci
Leova – singurul raion unde numărul bărbaților este egal cu cel al femeilor
Ștefan Vodă – cele mai mici salarii din țară
Basarabeasca – în 2012 a fost înregistrat cel mai mare volum de deșeuri din țară
Cantemir – cel mai tânăr raion
UTA Găgăuzia – cel mai mare spor al populației
Cahul – cel mai mare producător de struguri din țară
Taraclia – produce 40% de coniac din țară
Vasile SOARE
Ambasadorul României în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tajikistan
19 aprilie 2006
Comunitea izolată de români basarabeni din regiunea Aktubinsk, nordul Kazahstanului.
Între 12-17 aprilie 2006, am efectuat o deplasare în regiunea Aktubinsk din nord-estul Kazahstanului, la 2220 km nord de Alma-Ata, capitala sudică a acestei tari, respectiv la cca. 150 km de graniţa cu Rusia.
Scopul deplasării a fost de căutare a unor localităţi locuite compact de etnici români, asa cum reiese din unele date de arhivă şi însemnări ale unor lingvişti şi istorici din Kazahstan, cercetate de subsemnatul în ultimii ani.
Cu ajutorul unor localnici, pe parcursul a patru zile, am identificat şi am vizitat câteva localitati izolate în stepă, fondate de români basarabeni la începutul secolului 20 (1906-1910): Novosergheevka, Bogoslovka (trad: Binecuvântat de Dumnezeu), Besarabka, Cernovodsk. Toate aceste localităţi fac parte astăzi din raionul Alga (fost Kara-Hobda), regiunea Aktiubinsk. Români basarabeni mai locuiesc şi în localităţi precum Ilinca, Bolgarka, Alga (centru raional) şi oraşul Aktubinsk, centrul regiunii cu acelaşi nume. Localitatea cu cele mai multe familii de români basarabeni este Novosergheevka, situată izolat în plină stepă, la cca. 80 km de oraşul Aktiubinsk, de-a lungul pârâului Kara-Hobda.
La prima vedere, de departe aceste sate de basarabeni se deosebesc de alte sate din regiune locuite de populaţie kazahă, nomadă prin definiţie. Casele sunt mai îngrijite, au pomi fructiferi, viţa de vie şi fântâni (neîntâlnite în alte localităţi din stepa Kazahstanului). Cu toate acestea, traiesc extrem de modest.
Am întâlnit mai multe familii de români basarabeni, în general, batrâni care s-au arătat extrem de bucuroşi de oaspeţi din România: Cerempei, Capstrâmb, Cumpanita, Cristinoi, Tarus, Mânza, Mârza, Oltu, Racu, Dodon, Dreavu, Lazu, Iepuras, Cervinski, Sârbu, Muntean, Jenaru, Grecu, Rotaru.
Am fost surprins să constat că toti aceşti români basarabeni în vârstă vorbesc încă bine limba română, în grai moldovenesc, cu exceptia generaţiei tinere, sub 35-40 de ani, care nu mai cunoaşte aproape deloc limba nativă, vorbind limba rusă. Am fost, de asemenea, surprins să aflu cum această comunitate încă îşi pastrează tradiţiile şi obiceiurile populare atât de departe de patrie: torc lâna, ţes la razboi (majoritatea au covoare tesute în casă), fac pâine de casă şi alte mâncaruri traditionale, tin sarbatorile de peste an precum Pastele, Craciunul, îsi boteaza copiii si-si înmormânteaza mortii dupa ritualul crestin ortodox mostenit din generatie în generatie, stiu rugaciuni etc.
În discutii cu batrânii satelor vizitate am aflat istoria localitatilor din regiunea Aktubinsk/Kazahstan, fondate de români basarabeni înca la începutul secolului 20.
Primele marturii despre „migratia” taranilor din Basarabia în Siberia (reg. Omsk) si Nordul Kazahstanului dateaza la sfârsitul secolului 19 (în jurul anului 1890), când au avut loc transferuri în masa de tarani „din raioanele cu populatie deasa ale regiunilor europene ale Rusiei” (români basarabeni, ucrainieni, rusi, bielorusi). Mai întâi au fost organizate asa-zise „colonii pentru stramutati”, apoi a început procesul „stramutarii organizate” si chiar „voluntare” (aceasta a presupus trimiterea preliminara a unor reprezentanti pentru „alegerea” de pamânturi pentru consatenii lor din Basarabia).
Reforma agrara a guvernului tarist condus de Stolâpin în primii ani ai sec. 20 a lovit si în taranimea basarabeana (n.n. Basarabia era gubernie a Rusiei Tariste) Aceasta reforma prevedea ca taraniilor ramasi fara pamânt în Basarabia sa li se „ofere” pamânt în regiunile îndepartate ale Rusiei Tariste-Siberia si Nordul Kazahstanului. Migratia taranilor basarabeni ar fi atins apogeul în preajma Revolutiei de la 1905, cand rascoalele taranesti din Rusia au luat amploare, si s-a prelungit pâna spre anul 1914. Unele surse indica faptul ca, pâna în 1914, din Bucovina de Nord (Cernauti, Noua Sulita), din majoritatea judetelor Basarabiei, din Herson,Tiraspol, Nikolaev, Ismail au fost trimise în colonii din regiunile sus-mentionate 9,5 mii familii (aprox. 60.000 de persoane).
Lazu Iacov, nascut în Kazahstan în 1930, povesteste ca parintii lui au fost printre taranii din Basarabia care au venit în 1910 în regiunea Aktiubinsk, Kazahstan „la pamântul fagaduit”. „Au calatorit 6 luni cu carul cu boi” si când au ajuns aici si au vazut pustietatea stepelor kazahe au fost foarte dezamagiti. Drumul lung însa I-a determinat sa ramâna. Cam în aceeasi perioada au venit sute de familii din satele din sudul Basarabiei (raioanele Cahul, Ciadâr-Lunga, Floresti), dar si din alte raioane de pe malul stâng al Prutului, din Transnistria, Ismail si Nordul Bucovinei.
La început, basarabenii si-au facut bordeie în pamânt, unde au trait 1-2 ani, apoi si-au ridicat case din chirpici, jumatate sapate în pamânt si jumatate cladite deasupra – asa-zisele „zemleanka”. Asa au luat nastere treptat localitatile „Basarabca”, „Novosergheevka”, „Bogoslovka”, „Ilinca”, „Bolgarca” (ultima, locuita majoritar de gagauzi/bulgari din sudul Basarabiei), care la recensamântul din 1970 numarau cca. 3000 de persoane.
Aceste sate de basarabeni au devenit treptat cele mai „infloritoare”, dispunând de toate conditiile unei vieti sociale si culturale normale: magazin, camin cultural, scoala, biblioteca, statie de mecanizare a agriculturii. Basarabenii din aceste sate s-au evidentiat ca fruntasi în „munca socialista” în întreaga regiune Aktubinsk: tractoristii Nicolae Mânza, Petre Oltu si Simion Racu, metalurgul Nicolae Muntean, brigadierul de colhoz Nicolae Dreavu, colhoznica Anastasia Dodon, Ciobanul Andrei Muntean, bibliotecara Ana Cerempei (presedinta a Consiliului Satesc).
De notat ca aceste sate au atras si locuitori de alte nationalitati (ucrainieni, rusi, kazahi), care cu timpul au învatat graiul moldovenesc.
Batrânii satului, care îsi spun pâna astazi „români basarabi” mi-au povestit ca, locuind compact, si-au pastrat limba si traditiile: pe timpuri se organizau sezatori, nunti botezuri si înmormântari, mergeau cu uratul la Craciun, sarbatoreau Pastele asa cum stiau ei din Basarabia. Toate acestea s-au transmis din generatie în generatie pâna astazi. Interesant este ca majoritatea acestor români nu au vazut niciodata locurile de bastina ale parintilor si bunicilor lor din Moldova, Transnistria sau Bucovina.
În prezent, aceste sate sunt înca populate cu cateva familii de basarabeni fiecare, în majoritate batrâni, tinerii migrând spre oras la studii si în cautare de munca. Traiesc însa astazi foarte modest, continuând sa-si lucreze pamântul pe care l-au mostenit de la parintii „colonizatori”, neavând practic nici o speranta pentru viitor.
Probabil, aceste „insule basarabene” de limba si cultura româneasca în Kazahstan vor disparea într-un orizont de timp, la fel ca si istoria lor de peste 100 de ani.
În aceeasi regiune Aktubinsk din Nordul Kazahstanului am întâlnit si persoane care au fost deportate din Basarabia la 13 iunie 1941. Batrâni de peste 80 ani (copii la acea vreme) mi-au povestit în amanunte acele „momente de jale” – cum au fost treziti noaptea de soldati rusi, cum au fost încarcati în vagoane de vite, cum au fost despartiti copii de parinti si femei de barbati, cum au calatorit 2 saptamâni pâna în Kazahstan, cum au fost adusi în zone închise ale NKVD, cum au trait, cum au muncit din greu pentru a-si câstiga ratia de hrana insuficienta, cum au reusit sa-si pastreze credinta si fiinta nationala în conditii de trai si regim extrem de dure si inumane.
Oltean Elena, de 83 de ani, mi-a relatat ca „nici pâna astazi nu stie motivul pentru care a fost ridicata din Basarabia”. Din 13 iulie ‘41 nu si-a mai vazut tatal, iar mama a ramas singura având în grija 8 copii minori. „Din Basarabia au fost ridicati foarte multi în acel an”. Barbatii erau trimisi la munca în Siberia (la mine, defrisari de padure, constructii de drumuri, uzine grele etc), iar femeile, copiii si batrânii – în Kazahstan (la colhozuri, pentru munca în agricultura, moldovenii fiind recunoscuti ca buni lucratori ai pamântului).
În jurul orasului Aktubinsk am vizitat fostele „zone” unde au fost deportati românii basarabeni în ‘41, astazi sate mari, populate cu diverse nationalitati, printre care si conationali de-ai nostri.
Cei în vârsta vorbesc limba româna, îsi tin sarbatorile religioase, îsi pastreaza traditiile si obiceiurile stramosesti. Cei tineri deja nu mai cunosc limba, se casatoresc cu persoane de alte nationalitati si-si cunosc originea doar din povestirile parintilor si bunicilor.
Astazi, în regiunea Aktiubinsk din Kazahstran traiesc, conform statisticilor oficiale, în jur de 2500 de etnici români.
sursa: http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=3203
