Vezi și versiunea în limba rusă: ТОП-10 самых страшных тайн СССР
În Uniunea Sovietică foarte tare „iubeau” să păstreze secrete și taine. Internauții au colectat 10 cele mai teribile taine ale unui stat deja dispărut, despre care sa cunoscut foarte puțin sau chiar deloc, scrie Obozrevateli
Stema Uniunii Sovietice
Printre acestea – existența Monstrului din Marea Caspică, cea mai dezastruoasă rachetă din istoria și Muzeul URSS „artă burgheză în proces de descompunere”.
Secretele sunt plasate în ordine aleatorie, fără alocarea acestora la locurile de importanță.
1. Cea mai mare dezastru nuclear din lume (la acel moment)
Când oamenii aud despre cel mai mare dezastru nuclear, cel mai des vine în minte Cernobâl și Fukushima. Puțini oameni știu despre a treia catastrofa nucleară – accidentul Kyshtim în 1957, care a avut loc în apropierea orașului Kyshtim în sudul Rusiei. Ca și în cazul de la Cernobîl, principala cauză a accidentului a fost prost conceput, și anume construirea sistemului de răcire care nu putea fi reparat. Când una dintre tancurile au început să curgă lichidul de răcire, lucru chiar opriți-l și nu-l atinge pentru un an. Cine are nevoie de un sistem de răcire în Siberia?
Problema era în necesitatea răcirii rezervoarelor, care stochează deșeurile radioactive. Temperatura din rezervor a crescut brusc la 350 de grade Celsius, ceea ce în cele din urmă a condus la o explozie care a aruncat capacul de beton de cca 160 tone în aer (inițial a fost la 8 metri sub pământ). Substanțele radioactive s-au extins pe 20.000 de kilometri pătrați.
Casele a 11.000 de oameni au fost distruse după evacuarea zonelor înconjurătoare, fiind supuse la expunerea radioactivă a aproximativ 270.000 de persoane. Abia în 1976, emigranții sovietici au menționat pentru prima dată despre dezastrul în presa occidentală. CIA știa despre accidentul din anii ’60, dar de teama unei atitudini negative a americanilor la propria industria nucleară, a decis să subestimeze gravitatea accidentului. Numai în 1989, la trei ani după accidentul de la Cernobâl, detaliile dezastrului Kishtim a devenit cunoscut publicului.
2. Proiectul spațial – echipajul lunar
În luna mai 1961, presedintele american John F. Kennedy a anunțat că SUA ar trebui să timită pînă la sfârșitul deceniului, un om pe Lună. În momentul, Uniunea Sovietică conducea cursa spațiu – primul obiect lansat pe orbită, primul animal pe orbită și primul om în spațiu. Cu toate acestea, la 20 iulie 1969, Neil Armstrong a devenit primul om care a pășit pe luna, învingând astfel Uniunea Sovietică în cursă. Într-o cursă în care Uniunea Sovietică oficial nu a luat parte – până în 1990, Uniunea Sovietică a negat că au avut propriul lor program de echipaj lunar. Acesta a fost parte a politicii, în care fiecare program spațial a fost ținut secret până când reușește.
Uniunea Sovietică a trebuit să recunoască parțial existența programului în luna august 1981, când Cosmos-434 satelit sovietice, lansat în 1971, a intrat în atmosfera peste Australia. Guvernul australian, îngrijorarea că ar putea fi prezente la bord materialele nucleare, este înștiințat de către ministrul Afacerilor Externe al URSS că satelitul a fost o navă experimentală lunară.
Alte detalii ale programului, inclusiv curse de probă, au fost ascunse. Testarea scafandrelor pentru expediția lunară în timpul ancorării navei spațiale în 1969 a fost prezentat ca parte a procesului construcției stației spațiale. Uniunea Sovietică a continuat să susțină că nu aveau planuri pentru aterizarea pe Lună. Ca urmare a colapsului, programului sovietic de aterizare pe Lună a fost închis în 1976.
3. Comori de creativitate
În anii 1990, jurnaliștii occidentali și diplomați au fost invitați la un muzeu secret, ascuns într-un oraș îndepărtat de Nukus, Uzbekistan. Muzeul conține sute de opere de artă, datând de la începutul regimului stalinist, când artiștii au fost nevoiți să se conformeze idealurile Partidului Comunist. „Descompunerea artei burgheză” a fost înlocuit cu pozele fabricilor și fără participarea lui Igor Savițski (colector), cele mai multe opere ale artiști, ar fi fost complet pierdut.
Savițski a cerut artiștii și familiile lor să-i încredințeze operele lor. El le-a ascuns în Nukus – oraș, înconjurat de sute de kilometri de deșert.
Acesta este un element unic în această listă ca vorbeste despre ceea ce a fost ascuns, nu numai din lumea exterioară, ci de la un regim opresiv. În ciuda faptului că problema importanței operelor de artă rămâne deschisă, valoarea povești despre modul în care operele de valoare a fost ținut secret de zeci de ani, nu există nici o îndoială.
4. Moartea / Dispariția cosmonauților
Uniunea Sovietică a repetat „ștergerea” cosmonauților din istoria lor. Astfel, de exemplu, au fost ascunse datele despre primul cosmonaut, care a murit în timpul unei noi încercări de cucerire a spațiului. Valentin Bondarenko a murit în timpul unei sesiuni de instruire în martie 1961. Despre existența sa în Occident nu s-a știut până în 1982, și a fost urmată de o recunoaștere publică în 1986.
În timpul exercițiilor în camera izolată, Bondarenko a făcut o greșeală fatală. După ce a scos senzori săi medicali și a curățat pielea cu alcool, el a aruncat lână pe o placă fierbinte, pe care a folosit pentru a mă face un ceai, iar apoi ea a izbucnit. Când a încercat să stingă focul cu mîneca lui într-o atmosferă formată din 100% oxigen, haina sa a izbucnit în flăcări. Deschiderea ușii a luat cîteva minute. Până în acel moment, astronautul a primit gradul trei de arsuri pe întregului organism, cu excepția unei mici porțiuni a pielii – singurul loc unde medicul a fost în stare să găsească vaselor sangvine. Piele, părul și ochi cosmonautului Bondarenko au ars. El a șoptit „Mă doare tot … face ceva pentru a opri durerea”. Șaisprezece ore mai târziu a murit.
Accidentul a fost negat doar pentru a evita critica internațională în adresa URSS.
5. Foameatea organizată- una dintre cele mai grave crime din istorie
Despre Foametea (Holodomor) în 1932 s-au auzit multe, dar încercarile interne și externe de a ascunde acest fapt, sunt demne de menționat. La începutul anilor 1930, politica Uniunii Sovietice a dus (în mod intenționat sau nu) la moartea a mai multor milioane de oameni.
S-ar părea, este dificil să se ascundă acest lucru, dar, din fericire pentru Stalin și subordonații săi, restul lumii a fluctuat între ignoranță premeditată și negare a faptelor.
The New York Times, ca restul presei americane, a ascuns sau minimizat foametea din URSS. Stalin a organizat mai multe turnee pre-aranjate pentru comisiile internaționale de inspectare, magazinele fiind umplut cu alimente, însă oricare cetățean al URSS care a îndrăznit să vină la magazin, era arestat; străzile au fost spălate, iar toați țăranii au fost înlocuiți de membri ai Partidului Comunist. HG din Anglia și George Shaw (George Bernard Shaw) din România a spus că zvonurile de foamete au fost nefondate. Mai mult decât atât, după ce prim-ministrul francez a vizitat Ucraina, el a descris ca fiind „o grădină înfloritoare.”
În momentul în care rezultatele recensământului din 1937 au fost clasificate, foame a fost depășită. În ciuda faptului că numărul de victime ale foametei comparabile cu Holocaustul, evaluarea de foametei, drept crime împotriva umanității, a fost dat abia în ultimii zece ani.
6. Masacrului de la Katyn vezi și Katyn-ul românesc
Ca și în cazul foametei din 1932, negarea internațional a masacrul de la Katyn merită pentru aceste crime plasează pe primul loc în această listă. În 1940 NKVD a ucis mai mult de 22.000 de prizonieri (ofițeri) din Polonia și le-au îngropat în gropi comune. Potrivit versiunii oficiale, responsabili pentru aceste creimă erau trupele naziste. Adevărul a fost recunoscut abia în 1990. Ascunde acestei crime împotriva umanității de către Uniunea Sovietică fost posibilă în comun cu liderilor SUA și a Marii Britanii.
Winston Churchill, într-o conversație informală a confirmat că de crima a fost cel mai probabil efectuată de către bolșevici, care „pot fi foarte cruzi.” Cu toate acestea, el a insistat că guvernul polonez din exil a încetat să depună plângere, a impus cenzura pe mijloacele mass-media, Churchill, de asemenea, a contribuit la prevenirea unei anchete independente asupra incidentului de către Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Ambasadorul britanic în Polonia, a descris-o ca „utilizarea bunei reputație a Angliei pentru a ascunde acest faptul, este că ucigașul ascuns , la fel ca acul în căpița de fîn”. Franklin Roosevelt, de asemenea, nu a vrut să stabilească vina pentru crimă pe umerii lui Stalin.
Dovezile că guvernul SUAcunoștea adevăratul vinovat asupra masacrului de la Katyn, au fost ascunse în timpul audierilor parlamentare din 1952. Mai mult decât atât, singurul guvern care spune adevărul despre evenimentele fost guvernul Germaniei naziste.
Este ușor să critici lideri care lăsat criminali nepedepsiți, însă Germania și apoi Japonia, au fost probleme mai importante, ceea ce înseamnă că, uneori, a fost necesar pentru a lua decizii foarte dificile. A fost nevoie de Uniunea Sovietică, cu superputere militară și industrial. „Guvernul, în asemenea situații, acuză doar dușman comun” – scria Churchill.
7. Ecranoplanorul
Ecranoplanor
În 1966, un satelit spion american a capturat un hidroplan rus neterminat. Avionul a fost mai mare decât orice aeronavă, care avea la acel moment Statele Unite. El a fost atât de mare încât, potrivit experților, o astfel de anvergură nu ar permite aeronavei să zboare bine. Chiar mai ciudat a fost faptul că motoarele avionului au fost mult mai aproape de nas decât aripile. Americanii au fost nedumeriți și au rămas nedumeriți, atâta timp cât Uniunea Sovietică nu sa destrămat, după 25 de ani. Monstrul Mării Caspice, așa cum a fost numit apoi, a fost ecranoplan – un vehicul similar cu un amestec de aeronave și nave spațiale care zboară la doar câțiva metri de apă.
Chiar și menționarea numelui dispozitivul a fost interzis pentru cei care au participat la dezvoltarea sa, în ciuda faptului că proiectul cerea sume uriașe de bani. Din perspectivă, aceste dispozitive ar fi fost foarte utile. Ele ar fi putut transporta sute de soldați sau chiar mai multe rezervoare la o viteză de 500 kilometri pe oră, în timp ce restul sunt detectate de radar. Ele ar fi avut consum mai mic de combustibil decât cel mai bun aeronava cargo moderne. Uniunea Sovietică a construit un astfel de dispozitiv, cu o lungimea mai mare 2,5 ori decît Boieng 747 , echipat cu 8 motoare cu reacție și șase focoase nucleare pe acoperiș (care pot fi instalate pe un avion cu reacție, vapor livrarea de tancuri?)
8. Cele mai grave dezastre legate de rachete în istorie
Nerespectarea regurilor privind folosirea materialului radioactiv, pentru sănătate și securitate, nu se limitează doar la deșeurile nucleare. La 23 octombrie 1960, Uniunea Sovietică pregătește pentru lansarea unui nou tip de rachetă secretă –P 16. În apropierea lansatorului, în care se afla racheta, a fost folosind un nou tip de combustibil. În racheta s-a format scurgere de acid azotic – singura decizie corecta în acest caz a fost începutul evacuării tuturor celor care sunt în apropiere.
În schimb, coordonatorul proiectului, Mitrofan Nedelin, ordonat să se înlăture scurgerea. Când a avut loc explozia, toți care se aflau pe rampa de lansare au fost uciși imediat. Sfera de foc a fost suficient de fierbinte pentru a topi zona de acoperire, motiv pentru care mulți dintre cei care au încercat să scape au fost blocate în loc și au fost arși de vii. Accidentul a ucis mai mult de o sută de oameni. Rămâne cel mai mare dezastru din istoria rachetelor.
Propaganda sovietică a început imediat activitatea. S-a susținut că Nedelin murit într-un accident de avion. Rapoartele de explozie prezentate ca zvonuri au cuprins URSS. Prima confirmare a evenimentului a apărut abia în 1989. Astăzi, la locul accidentului a fost instalat un monument dedicat celor care au murit în dezastrul (dar nu și lui Nedelin). Deși el rămâne oficial un erou, a rămas în amintirea cetățenilor din fosta URSS ca omul responsabil pentru moartea a sute de oameni încredere în el.
9. Focar de variola (și programul de a reduce)
În 1948, în Uniunea Sovietică au fost create laboratoare secrete care se ocupă cu arme biologice, pe o insula din lacul Aral. Laboratorul se ocupa cu transformarea antrax-uli și ciumei bubonica într-o armă bilogică. Ei au dezvoltat, de asemenea, variola, ca arme biologică în 1971 și au avut chiar o încercare în aer liber. Prin misterios evenimente coincidență armă concepute pentru a provoca un focar de variola, atunci când este activat în aer liber, într-adevăr a provocat izbucnirea variolă. Zece oameni se îmbolnăvesc, trei au murit. Sute de oameni au fost izolați în carantină, precum și pentru două săptămâni 50 de mii de oameni din zonele limitrofe au fost vaccinați împotriva variolei.
Incidentul a devenit cunoscut abia în 2002. Focarul a fost împiedicat în mod eficient, cu toate acestea, în ciuda incidentului de amploarea, Moscova nu a recunoscut ceea ce sa întâmplat. Acest lucru este rău, pentru că din acest caz ar putea face lecții valoroase despre ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care armele biologice cad vreodată în mâinile teroriștilor.
10. Zeci de orașe fantomă
În partea de sud a Rusiei, este un oras care nu a fost pe nici o hartă. Deoarece nu a existat nicio călătorie cu autobuzul care ar fi rămas în ea, și semnalizare pentru a sprijini existența. Adrese poștale în ea, inclusiv modul Celiabinsk-65, deși acesta se află la aproape 100 de kilometri de Celiabinsk . Numele său actual – Ozersk și în ciuda faptului că au trăit zeci de mii de oameni, existența orașului nu era cunoscut chiar și în Rusia până în 1986. Secretul a fost cauzată de prezența aici a instalației de reprocesare a combustibilului nuclear uzat. Aici a avut loc o explozie în 1957, dar din cauza secretizării, catastrofa a fost numită în cinstea orasul, care a fost situat la câțiva kilometri de Ozersk. Acest oraș a fost Kishtim.
Ozersk este unul dintre zeci de orașe sovietice secrete. În prezent, se știe despre cca 42 de orașe, dar se crede că aproximativ 15 și mai multe orașe încă sunt secrete. Locuitorii acestor orașe oferă o mai bună mâncare, școli și condiții confortabile decât restul țării. Cei care încă trăiesc în aceste orașe, se agăță de izolarea strategică. Străinii nu au acces în aceste orașe, chiar de obțin acces, se află mereu sub monitorizarea unor companii de securitate.
Într-o lume din ce în ce mai globalizată și deschis, mulți părăsească orașele închise și, mai presus de toate, există o limită la cât de multe ori aceste orașe să fie în continuare în măsură să rămână închise. Cu toate acestea, multe dintre aceste orașe continua să-și îndeplinească funcția lor originală – producția de plutoniu sau asigurarea flotei maritime.
sursa / tradus (ru): Oximity
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
