Republica Moldova a avut de la independență și până în prezent 10 guverne. Cel mai mult în funcție a stat Vasile Tarlev timp de aproape 7 ani. Tot el este și singurul prim-ministru care a reușit să supraviețuiască pe durata legislaturii care l-a ales, adică 4 ani, între 2001 – 2005, asta doar în condițiile în care partidul care l-a propus avea 71 de mandate.
sursa: Ștefan Grigorița, Agora.md
Președintele Republicii Moldova, conform constituției, este șeful statului ce reprezintă țara pe plan internațional și asigură garanția de suveranitate, independență națională, unitate și integritate teritorială a țării.
Șeful statului este ales de către parlament prin vot secret. Președinte al Moldovei poate fi ales numai un cetățean cu drept de vot, ce a atins vîrsta de 40 de ani, care locuiește pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puțin de 10 ani și care cunoaște limba de stat. Alegerea se consideră validată dacă candidatul a acumulat cel puțin 3/5 din voturile deputaților. Dacă nici un candidat nu atinge cota de 3/5 se petrece turul 2 în care se confruntă 2 candidați ce au acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur. Dacă nici după turul doi cota nu este atinsă se petrec alegeri repetate. Dacă și după alegerile repetate președintele nu este ales, președintele în funcție dizolvă parlamentul și stabilește data alegerii noului parlament.Rezultatele alegerilor trebuie să fie validate de Curtea constituțională. Candidatul, a cărui alegere a fost declarată validă, nu mai târziu de 45 de zile după scrutin,depune în fața Parlamentului și Curții Constituționale următorul jurământ:
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”.
De la obținerea independenței statului, funcția de Președinte al Republicii Moldova au ocupat-o 7 persoane: 4 președinți în exercițiu și 3 președinți-interimari.Aceștia au fost:
| Președinții Republicii Moldova | ||||
| Nume Prenume Imagine | Perioada de președinție | Partidul politic | Observații | |
| Mircea Snegur | 3 septembrie 1990 — 15 ianuarie 1997 | Neafiliat politic | Ales de popor | |
| Petru Lucinschi | 15 ianuarie 1997 — 7 aprilie 2001 | Partidul Democrat Agrar din Moldova | Ales de popor | |
| Vladimir Voronin | 7 aprilie 2001 — 11 septembrie 2009 | Partidul Comuniștilor din Republica Moldova | Ales de parlament | |
| Mihai Ghimpu | 11 septembrie 2009 — 28 decembrie 2010 | Partidul Liberal | Interimar | |
| Vlad Filat | 28 decembrie 2010 — 30 decembrie 2010 | Partidul Liberal Democrat din Moldova | Interimar | |
| Marian Lupu | 30 decembrie 2010 — 23 martie 2012 | Partidul Democrat din Moldova | Interimar | |
| Nicolae Timofti | 23 martie 2012 — prezent | Neafiliat politic | Ales de parlament | |
Președintele în exercițiu are următoarele atribuții:
I. Convocarea Parlamentului
II. Dreptul la inițiativă legislativă
III. Elaborează mesaje legislativului R.Moldova
IV. Dizolvă Parlamentul
V. Atribuții în domeniul politicii externe
VI. Atribuții în domeniul apărării
VII. Numirea judecătorilor
Pe lîngă atribuții,Președintele Republicii Moldova mai îndeplinește și funcții:
1.conferă decorații și titluri de onoare
2.acordă grade militare supreme prevăzute de lege
3.soluționează problemele cetățeniei Republicii Moldova și acordă azil politic
4.numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege
5.acordă grațiere individuală
6.poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința asupra problemelor de interes național
7.acordă ranguri diplomatice
8.conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii și altor categorii de funcționari, în condițiile legii
9.suspendează actele Guvernului, ce contravin legislației, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curții Constituționale
10.exercită și alte atribuții stabilite prin lege (articolul 88 din Constituție)
Mircea Snegur – primul președinte al Republicii Moldova
Acum 20 de ani, la 8 decembrie 1991, au avut loc primele alegeri directe ale Preşedintelui Republicii Moldova. Pe lângă Mircea Snegur, preşedintele ales de Sovietul Suprem în 3 septembrie 1990, s-au înscris în cursă încă alţi doi contracandidaţi, scriitorul Gheorghe Malarciuc şi Grigore Eremei, ultimul prim secretar al CC al PCM şi un vechi rival al lui Snegur. Cu câteva săptămâni înainte de scrutin însă, ambii s-au retras, înţelegând cu nu au nici o şansă de izbândă.
Cu câteva zile înainte de scrutin, sondajele arătau că doar puţin mai mult de jumătate – aproximativ 53 % din cetăţenii cu drept de vot aveau intenţia să participe, ceea ce era un semnal alarmant. Dar încercările autorităţilor separatiste din stânga Nistrului de a interzice organizarea alegerilor în localităţile aflate sub controlul Tiraspolului au contribuit la mobilizarea opiniei publice şi la ridicarea interesului pentru rezultatele scrutinului prezidenţial.
Autorităţile de la Chişinău au adresat o declaraţie ONU prin care atenţionau asupra sfidărilor organizate de separatiştii de la Tiraspol, susţinuţi de Federaţia Rusă. Drept urmare, în ziua de 8 decembrie 1991, la urne s-a prezentat mult mai multă lume decât se aştepta. Din totalul de 2,347 mii cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne 1,945 mii, adică 83 % din total. Pentru Snegur s-au exprimat 1,909 mii cetăţeni, cu alte cuvinte 98,2 % din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot.[1]
Ziarul „Izvestia” de Moscova scria în ediţia din 10 decembrie 1991 că „deşi [Snegur] nu a avut contracandidaţi, alegerile pot fi considerate o victorie zdrobitoare”. Deja la amiaza zilei de 8 decembrie participaseră la vot cca. 60 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot. Corespondentul ziarului moscovit relata de asemenea că nu numai moldovenii, adică cei de naţionalitate română, dar şi minorităţile, au votat pentru Snegur, acest lucru fiind valabil şi în localităţile din sud locuite în majoritate de găgăuzi, dar şi în stânga Nistrului. Cu alte cuvinte, cetăţeni de diferite etnii îl vedeau anume pe Snegur ca un garant al stabilităţii şi concilierii.
Snegur a devenit astfel primul Preşedinte ales prin vot popular al Republicii Moldova. Alegerea sa de către aproape 2 milioane de cetăţeni de diferite etnii, care constituiau peste 2/3 din cetăţenii cu drept de vot, a constituit un motiv îndreptăţit pentru ca Snegur să pretindă prerogative sporite în ecuaţia puterii de la Chişinău.
Din acest punct de vedere concluzie este că primul Președinte al Republicii Moldova se bucura de o încredere înaltă la începutul mandatului său în 1991 și scade considerabil în popularitatea sa către sfîrșitul mandatului în 1996. În lipsa sondajelor politice pînă 1998, acest lucru ne dovedește însăși rezultatele scrutinului prezidențial din 1996, și anume, în primul tur, desfășurat la 17 noiembrie 1996, Mircea Snegur se plasează pe primul loc cu 38,75% din voturi, urmat de către președintele Parlamentului, Petru Lucinschi cu 27,66% din voturi. Totuși, Lucinschi a câștigat cu 54,02% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 1 decembrie 1996, în fața lui Mircea Snegur, beneficiind de susținerea forțelor de centru și de stânga.
Analizînd indicatorii ai primelor BOP, în anul 1998, Mircea Snegur se bucura de o încredere a populației de 12 %, care a diminuat la 3,3% în 2000 și 2,8 % în 2001. Conform sondajului politic, efectuat de CSOP în ianuarie 2001 ex-președintele este cotat la 16 % de încredere din partea populației.
În sondajele de opinie din noiembrie 2001, realizat de CIVIS la comanda IPP primul președinte a acumulat 75 % de neîncredere din partea populației.
BOP din aprilie 2002 îl cotează la 1 % de încredere.
Petru Lucinschi – al doilea Președinte al Republicii Moldova
Petru Lucinschi a îndeplinit funcția de președinte al Republicii Moldova între anii 1996-2001. În primul tur al alegerilor prezidențiale de la 17 noiembrie 1996, Lucinschi s-a clasat pe locul II cu 27,66% din voturi, fiind cu 11% în urma contracandidatului său, președintele în exercițiu Mircea Snegur . Totuși, Lucinschi a câștigat cu 54,02% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 1 decembrie 1996, în fața lui Mircea Snegur. Învestitura sa ca președinte a avut loc la 7 ianuarie 1997.
Odată cu ajungerea la putere a lui Petru Lucinschi, au fost continuate reformele începute de predecesorul său Mircea Snegur, la presiunea organismelor financiare internaționale. A fost continuat procesul de privatizare a proprietăților de stat. În domeniul politicii externe, a început procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și de distanțare față de țările din Comunitatea Statelor Independente (CSI).
Nivelul de trai fiind foarte scăzut pentru majoritatea populației a cauzat nemulțumiri în rândul cetățenilor Republicii Moldova, nemulțumiri care au afectat rezultatele alegerilor parlamentare din 20 martie 1998, când Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost votat de 30% dintre alegători.
Lucinschi a eșuat în realizarea reformelor instituționale și economice în Republica Moldova. Încercând să-și asigure realegerea sa ca președinte la alegerile ulterioare, Lucinschi a coalizat cu Partidul Comunist și cu Frontul Popular Creștin-Democrat, ce încă și mai tare a provocat nemulțumirea maselor.
Din anul 1998 apare Barometrul Opiniei Publice, fiind publicat de 2 ori pe an. Conform primului sondaj politic, efectuat în luna martie 1998, încrederea faţă de institutul Preşedintelui era de 57%, faţă de Guvern fiind 30% şi considerabil mai mică faţă de Parlament 16%. Situaţia s-a schimbat considerabil referitor la încrederea faţă de preşedinte în 2001, în preajma alegerilor parlamentare, încrederea faţă de Preşedinte fiind de numai 15%, faţă de Guvern – 19% şi Parlament numai 10%. Ca persoana publică, Petru Lucinschi se bucura de o încredere a cca 18 % din respondenți, care scade drastic în următoarele BOP din 2000 – 3,1 % și în 2001 – 1,3 %. Acest lucru se datorează nemulțumirii poporului și sărăciei, în care se afla statul în perioada dată.
BOP din noiembrie 2002 îi acordă 73% de neîncredere.
Vladimir Voronin – al treilea Președinte al Republicii Moldova
La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Președinte al Republicii Moldova.
Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcția de președinte al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaților PCRM, PPCD, PDM și PSL. Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului Gheorghe Duca.
Începând cu 2003, Vladimir Voronin a afirmat în repetate rânduri că prioritatea esențială a politicii externe a Moldovei este procesul de integrare europeană, scopul esențial care trebuie atins fiind aderarea la Uniunea Europeană. În realitate, prin măsurile pe care le-a promovat, a compromis relațiile Republicii Moldova atât cu Uniunea Europeană, România ca țară membră a UE, dar și cu Rusia.
La data de 9 aprilie 2009 mandatul i-a expirat. La 12 mai 2009 a fost ales președinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu votul a celor 60 de deputați PCRM.
Începând cu primul BOP, popularitatea lui V. Voronin crește, dacă în 1998 se bucura de 9 % din repondenți, atunci în 2000 scade pînă șa 3,7 % și crește brusc în 2001 la 17,1 % . Un alt sondaj realizat de CSOP în ianuari 2001 arată un indice de popularitate de 36 %, fiind urmat de Dumitru Braghis (30%), Serafim Urecheanu (24%), Mircea Snegur (16%) si Ion Sturza (15%).
În sondajele de opinie din noiembrie 2001, realizat de CIVIS la comanda IPP președintele în exercițiu Vladimir Voronin obține 70%, Serafim Urecheanu (43%), Vasile Tarlev (43%), Eugenia Ostapciuc (31%) si Dumitru Braghis (28%).[2]
BOP din aprilie 2002 îl cotează la 45 % din respondenți, iar cel din noiembrie la 73 %. În 2003 este cotat la 40 %, iar în noiembrie 2004 – 31,8 %, în februarie 2005 crescând până la 34,3%. În decembrie 2005 conform sondajului efectuat de CBS AXA președintele acumulează 22,5 % de încredere, menținînd aceleași poziții conform BOP, aprilie 2006, efectuat de CIVIS și scade la 15,4 % în noiembrie 2006.
Conform BOP, efectuat de IPP în mai 2007 popularitatea lui Voronin crește la 47 % și scade brusc în noiembrie 2007 până la 17,5 % , 13,6 % în mai 2008 și 13,5 % în octombrie 2008.
În iulie 2009 popularitatea lui Voronin iar crește până la 37,5 %, care scade în mai 2010 pînâ la 36 %.
Conform BOP a IPP popularitatea lui Voronin în noiembrie 2010 constituie 16,7 %, iar în mai 2011 –13 %.
Conform ultimului BOP efectuat în noiembrie 2011 de CBS –AXA, V. Voronin acumulează 17,1 % de încredere.
Mihai Ghimpu – președinte interimar I
Pentru prima data numele său apare în sondajele politice a BOP în iulie 2009 și acumulează 15,8 % de încredere din partea populației.
Conform BOP a IPP popularitatea lui Ghimpu în noiembrie 2010 constituie 4,8 % iar în mai 2011 –5 %.
Conform ultimului BOP efectuat în noiembrie 2011 de CBS –AXA, M. Ghimpu acumulează 3,5 % de încredere.
Vlad Filat – președinte interimar II
Pentru prima data numele său apare în sondajele politice a BOP în noiembrie 2007 și acumulează numai 0,3 % de încredere din partea populației, care crește până la 0,8 % în mai 2008 și 1,4 % în octombrie 2008.
În iulie 2009 el obține 22,5 % de încredere din partea populației RM.
În mai 2010 Vlad Filatse bucură de 43% de încredere.
Conform BOP a IPPpopularitatea lui Filat în noiembrie 2010 constituie 18,2 %, iar în mai 2011 – 14 %.
Conform ultimului BOP efectuat în noiembrie 2011 de CBS –AXA, actualul prim-ministru acumulează 17,6 % de încredere.
Marian Lupu – președinte interimar III
Pentru prima data numele său apare în sondajele politice a BOP din aprilie 2004 și îl cotează la 1,3 % de încredere. În decembrie 2005 conform sondajului efectuat de CBS- AXA viitorul președintele interimar acumulează 4,3 % de încredere, crescînd în sondaj la 5,3 %, în BOP , efectuat de CIVIS în aprilie 2006, scade la 4,3 în noiembrie 2006.
Conform BOP, efectuat de IPP în mai 2007 popularitatea lui Lupu crește brusc la 31% de încredere și atât de repede scade până la 6,6 % în mai 2007.
În mai 2008 el acumulează 6,3 % de încredere și 6,8 % în octombrie 2008.
În iulie 2009, după părăsirea PCRM –ului obține 37,6 % de încredere.
În mai 2010 dintre personalităţile politice de cea mai mare încredere se bucură Marian Lupu – 43%.
Conform BOP a IPP popularitatea lui Lupu în noiembrie 2010 constituie 10 %, și în mai 2011 – 10 %.
Conform ultimului BOP efectuat în noiembrie 2011 de CBS –AXA, M. Lupu acumulează 7,4 % de încredere.
Nicolae Timofti – al 4-lea președinte
În sondaje , Președintele Nicolae Timofti nu prea a reușit să se popularizeze, datorită duratei sale scurte de cînd se află în funcția de șef
al statului. În sondajul efectuat în perioada 19-27 septembrie 2012 de către CBS-AXA se bucură de 15% din încrederea populației RM
Concluzie: Odată cu primele sondaje sociologice, începute în 1998, are loc realizarea de 2 ori pe an a barometrului de opinii publice la execuția mai multor companii de investigații – marketing și consultanța. Aceste sondaje ne oferă o informație vastă despre popularitate și nivel de incredere a persoanelor publice cum ar fi în cazul nostru – Președinții statului. Studiind aceste proiecte îți creezi o imagine clară despre modul cum au fost percepute acțiunile și reformele înaintate, în popor. Faptul negativ este că unele rezultate, expuse de mai multe companii de investigații variază semnificativ la nivel procentual. Acest lucru însă are la baza modul în care și cum este pusă întrebarea, exemplu „în care politician aveți cea mai mare încredere?” sau „ din lista de politicieni, în care aveți cea mai mare încredere ?” .
În satele Moldovei,dacă cauți pe cineva cunoscînd doar familia ai foarte puține șanse să găsește persoana căutată,însă dacă îi cunoști pseudonimul sau porecla, cum se spune la noi,efortul tău se diminuează la minimum.La fel e și în Olimpul Moldovei,sau Parlament – pe înțelesul oricui.Oficial toți își spun după nume,însă noi,oamenii de rînd le-am inventat niște porecle fiind ajutați și de jurnaliști,ca să ne fie mai ușor să alegem cui să-i dăm votul nostru,indiferent de cît orez sau hrișcă ne dau. În continuare vezi vedea numele a o serie de peroane publice și nickname-urile lor sau porecle:
Vlad Filat, actualul premierul al RM,lider PLDM: În satul de baştină, Lăpușna,i se spunea – Vova Filat de la tolcioc. Acest pseudonim apare la vipmagazin, în popor însă dl Filat este supranumit – Filea. De ce anume aşa, nu prea ştiu. Porecla respectivă este oferită în exclusivitate de tinăra generaţie comsomolistă şi neobolşevistă, adică de cei cu cerul gurii – încă roşu. Din 2009 i se atribuie un nou pseudonim:„Contrabandistul secolului”sau „Gangsterul tranziției” datorită afacerilor sale mai puțin transparente .Mai nou,studenții îl numesc – Harbuzarul,din motivul presupusei alianțe care se contura dintre PCRM și PLDM. Se zvonește că de către colegi mai este numit și Armageddon sau Comandantul.
Mihai Ghimpu, fostul preşedinte interimar RM,actual parlamentar și lider PL: Ghimp, Ghimpler, Mihai cel Mare,Americanu, Saakasvili de Moldova, Românul, moş Ghimp şi Despot-Vodă,”Michelle de Shizofrenie” . Dl Ghimpu este în top “porecle”. Este şi firesc, un fost preşedinte al parlamentului şi concomitent preşedinte interimar, să aibă cele mai multe porecle. Dacă n-avea, nici preşedinte nu era .
Marian Lupu,președintele Parlamentului,Președinte interimar,candidat la funcția de președinte al R.M., lider PDM: Geoană de Moldova – probabil de la faptul că a fost preşedinte al RM ca şi Geoană preşedinte al României. Mai vechi pe nou a fost poreclit de comunişti – ZaLupu (za – “zeieţ” – iepure) sau ”Mariancik”, ”Copilaș de doi metri”, ”Doi metri de bulbuci”
Dorin Chirtoacă, primar general de Chişinău: În popor este supranumit, dar poate şi “supracrezut” – Harry Potter. Anume aşa şi nu altfel. Posibil porecla “mărului de Chişinău” vine de la ochelarii şi forma feţei, de la faptul că este cel mai tânăr primar din Europa care s-a urcat în capota maşinei de mare tonaj “primăria Chişinău”, de la faptul că face minuni pe la şedinţele consiliului municipal şi se luptă cu pensionarii, cu mirosul urât, cu maidanezii, cu copacii uscaţi şi nu în ultimul rând – cu comuniştii.
Serafim Urechean, președinte Curtea de Conturi,fost lider AMN: Autoproclamat – Serafică fără frică sau Serafică. Mai spun prietenii din cercul său – Dvatsatka. Ultima vine de la faptul că, cică Urechean pe vremea când era primar de Chişinău, acesta nu se apuca de nici o “zdelcă” dacă profitul net nu constituia – 20 mii euro. Dar totuşi poporul l-a supranumit – Urechilă. Să ascultăm de glasul poporului .
Vladimir Voronin, lider PCRM: Supranumit de popor şi presă – Cioronin.,În partid -Papa .
Vasile Tarlev, ex-premier: Supranumit – Tarelevîi. Nu ştiu ce fel de “tare” şi “levîi”, dar a reuşit să se menţină cca. 8 ani la cârma guvernului.O altă poreclă a fost și ”bombonel” datorită funcției sale din trecut de director la S.A „Bucuria”.
Iurie Roşca, lider PPCD: Supranumit – Voroşca. Cel mai probabil de la marea trădare naţională, atunci când s-a “împerecheat” cu Voronin. Mai nou –Barbărasă, aceasta chiar îmi place .
Dumitru Diacov,lider de onoare al PDM; este poreclit de liderul PCRM – ”spenculeant politic”sau în partid:”patriarhul”
Igor Dodon ,fost candidat la funcția de primar general pe lista PCRM,deputat în Parlamentul R.Moldova,proaspăt ieșit din componența partidului Comuniștilor și actual lider al socialiștilor,în popor i se spune „bidon” sau ”.andon”.Mai nou ”Soluția”.
Încă o sumedenie de personalități publice mai pot fi menționați,însă nu prea cred că merită. Lista rămîne deschisă,astfel dacă mai cunoașteți ”porecle” ale personajelor din politicul autohton menționați în comentarii și eu le voi introduce în text.
