În contextul Festivalului Castanului, Premieră pentru mun. Ungheni, public o poezie dedicată minunatei Alei de Castani din Poarta de Vest a Republicii Moldova.
Autoare al acestei frumoase opere este Dna Mariana Săculțanu!
A înflorit aleea cu castani,
A înflorit frumos în luna mai
Iar florile-s furate de priviri
Şi răscolesc nostalgic amintiri.
Mireazma de parfum îmbătător,
Se-aşterne pe oraş încetişor,
Iar vraja înfloriţilor castani
Uimesc pe trecători de zeci de ani.
Oraşul meu Ungheni, oraş european,
Să fii mereu în floare an de an
Să bucuri ochiul lumii, să bucuri orice casă,
Cu strae îmbrăcat din cele mai frumoase.
Aleea de castani, care te-a străbătut,
Să fie ca o punte pîn dincolo de Prut,
Ca să păşească mîndră, Moldova-Cosînzeană,
În mare şi frumoasă familie europeană.
Totodată, amintesc că în perioada 13 – 14 mai 2017, în mun. Ungheni, va avea loc în premieră Festivalul Castanilor, un festival dedicat unului din simbolurilor urbei noastre – Alea de Castani!